вторник, 29 ноября 2011 г.

Copiii– victime ale abuzului sexual



Abuzul sexual a devenit unul dintre fenomenele dominante in ultimul deceniu. Acest fenomen a intervenit ca o problemă în dezbaterile  publice abia după anii `60. Abuzul nu este un fenomen nou, a fost actual dintotdeauna, doar că ceea ce cuprinde această definiţie, în trecut erau considerate drept practici comune.


Termenul de abuz sexual este larg răspîndit şi în Republica Moldova, poate fi  întîlnit în familie, în stradă ,în şcoală. Conform Studiilor realizate de  UNICEF ,25% din copii sunt bătuţi de propriii părinţi, 13% sunt pedepsiţi pe cale violentă de profesori, iar 10% au fost abuzaţi sexual sau maltratati. Dacă ar fi să adunăm copiii care au fost  victime ale abuzului sexual, numărul ar reprezenta  mai mult de jumătate din instituţiile de învăţămînt din RM. 

Din aceste considerente, CNPAC în patreneriat cu Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului ,a lansat  campania „Atingere indecentă”,pentru prevenire şi combaterea  abuzului sexual asupra copiilor. În cadrul conferinţei au fost  discutate  siţuatii şi cazuri  îngrijorătoare privind fenomenul abuzului sexual asupra copilului .

“Abuzul sexual faţă de copii a ieşit din hotarele familiei şi a devenit o problemă socială,trebuie să atragem atenţia autorităţilor că unicul centru de specialitate care se ocupă cu reabilitarea copiilor abuzaţi are o capacitate de doar 12 locuri. Iar copii sunt abuzaţi reprezinta un numar mare si acestia au nevoie de servicii psihologice specializate şi de un mod de viaţă special pentru recuperare”, a menţionat seful direcţie ,Protecţia Copilului Chisinau ,Svetlana Chifa.

Conferinţele internaţionale atrag acum sute de auditorii ,studii si documente legate de acest fenomen ceea ce se menţionează şi în cazul acestei companii. Iniţiatorii Campaniei solicită cooperarea interdisciplinară şi implicarea factorilor de decizie, în realizarea unor  măsuri complexe  pentru prevenirea şi combaterea violenţei  asupra copiilor.

"Copilul victimă a abuzului sexual, în afară de frică, durere, simte şi ruşine. Din acest motiv, poate să ţină în taină faptul că este abuzat. Potrivit statisticilor, în 80-85% de cazuri, copiii victime îl cunosc pe abuzator, acesta fiind fie un membru al familiei, fie o persoană din anturajul copilului”, a declarat preşedintele CNPAC, Daniela Simboteanu.

Potrivit Ministerului de Interne, anul trecut au fost înregistrate 191 de cazuri în care au fost abuzaţi sexual copii. Anul acesta, doar pînă în luna octombrie, au fost semnalate 132 de cazuri. Violenţa în familie este o realitate care se extinde şi este continuată de toate valorile şi instituţiile societatii. Stoparea abuzului faţă de copii se va face nu doar pentru a-l ajuta dar şi pentru a preveni transmiterea violenţei de la o generaţie la alta.

Комментариев нет:

Отправить комментарий